Bruxismul sau scrâșnitul dinților

Bruxismul sau scrâșnitul dinților

Bruxismul – această afecțiune gravă, de care suferă atât adulții, cât și copiii – este manifestată de cele mai multe ori prin scrâșnitul dinților în timpul somnului, dureri cronice ale articulației temporo-mandibulare, încleștarea maxilarelor, toate ducând în timp la abraziunea masivă a dinților și chiar la pierderea acestora.De cele mai multe ori, doar în urma unui consultatii dentare putem identifica mai ușor această afecțiune dentară, care sunt cauzele ei și ce urmări poate avea în timp asupra dinților.

Simptome

 Cele mai dese simptome ale bruxismului pot fi durerile dese de cap sau în zona articulațiilor, sensibilitatea dinților, oboseala musculară dimineața sau încleștarea maxilarelor. De obicei, oamenii nu acordă o mare atenție acestor semne, ba mai mult, încep să se obișnuiască cu ele și nu le mai acordă o importanță pe măsura gravității.

Medicul dentist poate observa clinic primele fisuri apărute în smalțul dintelui și modificarea formei acestuia, tocirea dinților laterali, lucruri pe care pacientul nu le poate observa acasă, în oglindă. Abraziunea exagerată a dinților este uneori nejustificată pentru vârsta pacientului.  De exemplu, un tânăr de 30 ani, cu o abrazare în exces a dinților, poate avea o dentiție pe care, în mod normal, o găsim la o persoană de 50-60 ani.

Cauze

Drept cauze ale bruxismului, specialiștii spun că acesta este alimentat de stres, de stările de anxietate, de hiperactivitate, de tendința de agresivitate sau de traumele acumulate pe tot parcursul vieții.

Tratamentul

Constă în purtarea unei gutiere dentare (un mulaj al dinţilor) în timpul nopții, care nu va mai permite atingerea suprafeţelor ocluzale și care are și rolul de a relaxa musculatura masticatorie.

În cazul pacienților cu probleme ortodontice (înghesuiri sau spaţieri dentare), se va realiza mai întâi tratamentul acestora,  deoarece este foarte important să se ţină cont de contactele viitoare, care duc la ocluzia corectă a danturii.

Dar pe cât este de gravă, această afecțiune se poate trata fără nicio durere și uneori într-un timp relativ scurt. Dacă pacientul respectă întocmai indicaţiile medicului, atunci există posibilitatea ca, în timp, bruxismul  să fie diminuat chiar până la dispariţia totală. In plus, exista diverse solutii din medicina alternativa care pot sustine diminuarea stresului si astfel se reduc episoadele in care dintii sunt erodati. De exemplu masaje cranio-sacrale. În funcție de gravitatea afecțiunii, 4-5 vizite la terapeut pot fi suficiente pentru a soluționa această problemă. Aceasta este o metodă relaxantă, prin care terapeutul detensionează anumiți centrii nervoși care duc la instalarea bruxismului.

La Dasdem Dental in cadrul primei consultatii dentare se evalueaza si posibila aparitie a bruxismului sau daca este deja instalat care sunt etapele de tratament necesare.

In cazul dintilor tociti, medicul specialist in protetica si estetica dentara poate remedia situatia prin aplicarea anumitor tratamente de reconstructie dentara.

Cu drag!

Echipa Dasdem Dental

 

PROGRAMEAZA-TE

    SUCCESS
    Call Now Button